De ce fumăm?

V-ați întrebat vreodată de ce fumăm? Cam care ar fi primele răspunsuri care vă vin în minte? Primele răspunsuri vor fi superficiale, ele fiind toate acele motive universale pentru care un adolescent sau un om matur ia decizia să se apuce de fumat – de la „prietenii mei fumează” până la „așa mă calmez / relaxez” sau „merge la cafea / bere”. După ce aveți aceste răspunsuri „superficiale”, mai întrebați-vă încă o dată de ce fumați și nu vă grăbiți să răspundeți, ci așteptați puțin, să vedeți ce „surprize” primiți de la propria dumneavoastră persoană, după câteva minute de gândire.

Când ne apucăm de fumat?

De obicei, majoritatea fumătorilor se apucă de fumat în perioada adolescenței, care dă startul acestei „probleme”. Un adolescent trece prin schimbări comportamentale și de obicei vrea să dovedească ceva, chiar dacă el nu știe ce anume exact.

De ce ne apucăm de fumat ca adolescenți?

Printre primele motive pentru care adolescenții se apucă de fumat se află în primul rând curiozitatea, știind că este ceva interzis.  Și când ceva este interzis, atracția pentru acel lucru este și mai mare.

Apoi mai este nevoia de a părea mai interesant, mai ales dacă într-o gașcă de prieteni unde majoritatea fumează și nu cumva ca el să nu facă ce fac ceilalți. Ei fac asta și o văd că o joacă, unde jocul „de-a v-ați ascunselea” cu părinții sau cu cei maturi, care i-ar putea pârî părinților, iar pericolul de a fi prinși face jocul din ce în ce mai interesant. Apoi, din joaca asta, se trezesc – ca adulți sau chiar bătrâni – că au continuat să fumeze din motive pe care nu le pot explica, ci le pot denumi doar ca dependență sau o „plăcere nevinovată”, cum le place unora să spună.

Să nu uităm de nevoia de acceptare în grup. Este foarte greu pentru un tânăr nefumător să fie singurul care nu își aprinde o țigară, mai ales că la țigară se discută cele mai interesante și amuzante lucruri. De aceea, tentația este mare și totul începe cu „o să fumez doar când suntcu prietenii”. Din păcate însă, obiceiul devine a doua natură și, foarte rapid, odată cu instalarea dependenței de nicotină și gest, adolescentul care fuma doar social, cu grupul, își aprinde prima țigară și când e singur.

De ce se apucă de fumat adulții?

Se poate întâmpla să se apuce de fumat și oameni maturi, care nu au fumat niciodată, și poate chiar i-au judecat pe cei care fumau în preajma lor. Cazurile sunt rare, dar există.

Aici găsim motive care încep cu nevoia de a relaționa, de a comunica sau chiar din plictiseală. Sunt persoane care povestesc că ies în oraș cu prietenii și au început să fumeze din cauza circumstanțelor date, pentru că nu au o ocupație care să-i apropie de ceilalți și mai mult în timp ce stau la povești sau petrec. Alții s-au apucat de fumat la serviciu, „influențați” de colegii care ieșeau cu ei în pauzele de țigări, fiind o cale de a comunica mai personal.

Iar alții spun că s-au apucat de fumat din cauza stresului, formându-și credința, auzită în general de la alții, că atunci când se simt stresați, o țigară ii va calma și se vor simți mult mai bine. Bineînțeles că, dincolo de amețeala pe care o provoacă o țigară persoanei care în mod normal nu fumează, efectul este datorat și credinței că țigara ajută, funcționând întocmai ca un placebo. Cu alte cuvinte, dacă tu crezi că o țigară te va calma, te va calma. Este vorba doar despre ceea ce credem.

Deci, de ce fumăm?

Fumatul este un obicei social care creează dependență. Începuturile sunt aproape întotdeauna sociale, legate de grup și de presiunea exercitată de grup, apoi se instalează dependența. După instalarea dependenței, fumătorii găsesc o sumedenie de motive pentru a justifica fumatul și în afara grupurilor și ocaziilor sociale, fenomen care se numește „raționalizare”. În realitate, dacă fumătorul este sincer cu el însuși și analizează la rece situația, răspunsul corect la întrebarea „de ce fumăm” este dependența. Pe de o parte, dependența este fizică, fiind legată de nicotină, și, pe de altă parte, dependența este psihologică, fumătorul fiind obișnuit cu gestul fumatului, care îi devine o a doua natură.